Primăvara Arabă, începută cu mai bine de 2 ani în urmă, care continuă acum cu vara morții în Siria, funcționează ca un tomograf pentru niște voci publice de pe la noi. Și în cazul Tunisiei lui Ben Ali, Egiptului lui Mubarak, Libiei lui Gaddafi, acești înțelepți fanegheorghiști, la sfârșitul anilor ‘ 80 tineri cu perspective de afirmare în nazism-comunismul ceaușist, au manifestat același scepticism serios, fălcos, adipos – să nu cadă Mubarak, că e mai rău, americanii vor să-l dea jos pe Gaddafi pentru petrol, mai bine cu dictatori, că e stabilitate, altfel vine Al Qaida sau Frații Musulmani și nu se mai știe.
Acum, acești talentați strigaci ai „luptei pentru pace” și virtuali sau reali autori de articole de înfierare a imperialiștilor ațâțători la război, se întreabă firoscos ce va fi după intervenția americană în Siria. Dacă ar fi avut copii adolescenți în decembrie ‘ 89, experții ăștia „arabiști” de acum i-ar fi încuiat în casă și ar fi înghițit cheia, ca să-i împiedice să comită prostia, nebunia de a ieși în stradă.
Ca și în cazul Irakului, Statele Unite caută inutil justificarea armelor chimice. Cea mai puternică armă de distrugere în masă din Siria, care acționează la vedere și care a făcut până acum zeci de mii de victime, între care 400 de copii proaspăt omorâți, este Bashar Al Assad, demnul fiu al tatălui său Hafez, frățânele baas arab socialist al lui Ceaușescu.
Un dictator sinistru, bazat pe o Securitate feroce, gata să extermine mii de familii, de la fașă la barbă albă, ca să rămână la putere. Orice fel de socoteli realpolitik, cu Israelul, SUA, Rusia, Iran, Arabia Saudită, sunniți, șiiți își pierd sensul când Al Assad nu mai are decât argumentul violenței și cruzimii fără margini față de propriul său popor.
Ce va fi după, în Siria? Poate încăierări sângeroase în piața centrală din Damasc, ca la Cairo, poate bătălii între triburi ca în Libia, poate haosul, poate o nouă dictatură, dar numai cei care ar fi trăit sub Ceaușescu și după ‘ 89 ca viermii în untură râncedă pot să refuze poporului sirian dorința de libertate.
Libertatea nu înseamnă nicidecum garanția a ceva mai bun.
Libertatea e doar o posibilitate, o șansă care i se oferă omului de a fi om. Nimeni nu știe exact ce înseamnă libertatea, mai sunt însă unii care știu foarte bine ce înseamnă lipsa ei.